Caracteristicile comunicarii.
De ce si ce comunicam?
In primul rand, sa constatam ca nu putem sa nu comunicam. In orice moment, fie
ca vorbim, fie ca nu, comunicam, exprimand idei, opinii, pareri, emotii, sentimente,
atitudini, fapte, energii, sensuri pentru a ne satisface nevoi (materiale sau psihologice),
aspiratii, dorinte si interese, incercand sa convingem, sa influentam, sau sa educam.
Ori de cate ori comunicam, avem in vedere patru obiective majore:
· sa fim receptionati;
· sa fim intelesi;
· sa fim acceptati;
· sa provocam o reactie, constand intr-o schimbare de comportament sau atitudine.
Uneori, nu reusim sa atingem nici unul dintre aceste obiective, caz in care am esuat
in procesul de comunicare.
Caracteristicile comunicarii.
De ce (nu) ne intelegem?
Exista mai multi factori care influenteaza acest lucru: diferentele de perceptie,
dificultatile de exprimare, automatismele, lipsa de interes, emotiile, diferentele de
personalitate.
Atunci cand mesajul nostru nu este inteles, avem tendinta de a da vina pe celalalt.
El este de vina ca nu a auzit ce am spus, el este de vina ca nu ne-a inteles, el este de vina
ca nu ne-a acceptat, sau el este de vina pentru ca nu a facut ce am fi vrut noi sa faca.
Adevarul este cel auzit, nu cel rostit. Daca vrem sa fim auziti, intelesi, acceptati si
sa provocam o reactie pozitiva din partea celuilalt, este sanatos din partea noastra sa ne
asumam responsabilitatea procesului de comunicare. Daca celalalt nu ne intelege, acest
lucru poate fi din cauza faptului ca noi nu vorbim „pe limba lui”.
Daca celalalt nu ne intelege, noi repetam ce am spus cu o voce mai tare. Nu numai
ca nu ne va intelege, dar este foarte probabil sa alteram planul relatiei. Este de dorit sa
verificam in ce masura cuvintele pe care le folosim noi au aceeasi semnificatie pentru cel
din fata noastra si, daca este cazul, sa reformulam mesajul pe care vrem sa-l transmitem.
Acelasi mesaj poate fi interpretat distinct de persoane diferite, sau chiar de aceeasi
persoana in situatii diferite. Pentru a gestiona eficient comunicarea, este esential sa tinem
cont de faptul ca oamenii sunt diferiti si, de asemenea, ca ei se comporta diferit in functie
de context.
Tinand cont de propria experienta de viata, noi invatam sa recunoastem anumite
similitudini ale situatiilor. Acest lucru pe care-l facem de cele mai multe ori instinctiv este
ceva pozitiv si face parte din procesul propriei noastre invatari a comunicarii. Se poate
intampla, insa, ca exagerand in aceasta sablonizare a comunicarii sa dam gres.
De exemplu, sa presupunem ca prima data cand am intalnit o anumita persoana,
aceasta a avut o atitudine indiferenta, absenta si chiar de superioritate. Ne putem astepta
ca si data urmatoare aceasta persoana sa aiba o atitudine asemanatoare.Am putea da
gres deoarece, chiar daca situatia ne pare identica, persoana respectiva sa fie foarte
prietenoasa la intalnirea urmatoare. Este posibil ca prima data ea sa fi avut o suparare pe
care noi nu o cunosteam si care a influentat atitudinea sa.
Pentru oameni, relatiile create prin comunicare conteaza uneori mult mai mult decat
continutul informational transmis, astfel ca rolul ei este acela de a crea comuniunea si
comunitatea.
Intemeietorul Scolii de la Chicago, pragmatistul John Dewey, plaseaza
comunicarea in spatiul de interferenta dintre societate si comunitate, considerand
comunicarea un mod de a exista al comunitatii: “Nu numai ca societatea continua sa
existe prin transmitere, prin comunicare, dar este corect sa spunem ca ea exista in
transmitere si in comunicare. Este mai mult decat o legatura verbala intre cuvinte precum
comun, comunitate, comunicare. Oamenii traiesc in comunitate in virtutea lucrurilor pe
care le au in comun; iar comunicarea este modalitatea prin care ei ajung sa detina in
comun aceste lucruri. Pentru a forma o comunitate sau o societate, ei trebuie sa aiba in
comun scopuri, convingeri, aspiratii, cunostinte - o intelegere comuna - “acelasi spirit” cum
spun sociologii. Asemenea lucruri nu pot fi transmise fizic de la unul la altul, asa cum se
procedeaza cu caramizile, ele nu pot fi impartite asa cum se imparte o placinta la mai multe
dispozitii emotionale si intelectuale asemanatoare, moduri similare de a raspunde la
asteptari si cerinte.”
Este adevarat ca societatea moderna cunoaste numeroase fragmentari generate de
dezvoltarea inegala a diferitelor ei segmente, de diversificarea aspiratiilor, a atitudinilor si
comportamentelor; este foarte probabil ca sensul si continutul notiunii de comunitate sa se
modifice in timp, dar cerinta de a avea un set de valori comune, care sa ne confere un
sentiment reciproc de legatura, de apartenenta la un intreg, nu va putea sa dispara..
Principiile comunicarii
Unele din cele mai recente principii ale comunicarii au fost formulate de
reprezentantii scolii de la Palo Alto, care au tinut sa le confere o aura de rigurozitate
numindu-le axiome ale comunicarii:
Axioma 1 = Comunicarea este inevitabila (nu putem sa nu comunicam, orice
comportament uman avand valoare de mesaj).
Axioma 2 = Comunicarea se desfasoara la doua niveluri: informational si relational
(orice comunicare se analizeaza in continut si relatie deoarece nu se limiteaza la
transmiterea informatiei, ci induce si un comportament adecvat).
Axioma 3 = Comunicarea este un proces continuu (partenerii interactioneaza in
permanenta fiind, prin alternanta, stimul si raspuns).
Axioma 4 = Comunicarea imbraca fie o forma digitala, fie una analogica (verbala sau
nonverbala).
Axioma 5 = Orice proces de comunicare este simetric sau complementar, daca se
intemeiaza pe egalitate sau diferenta.
Axioma 6 = Comunicarea este ireversibila (produce un efect asupra receptorului).
Axioma 7 = Comunicarea presupune procese de ajustare si acomodare (mesajul
capata sens numai in functie de experienta de viata si lingvistica a fiecaruia dintre noi)
Toate elementele relatiei de comunicare trebuie sa prezinte un anumit nivel calitativ pentru ca sa asigure o buna comunicare orala. Chiar daca pare facila comunicarea orala cere o pregatire indiferent de forma sa concreta. Aceste calitati ale ”vorbitorului” se dobandesc prin exercitiu, nu sunt înnascute.
Sursa: Lect. Univ. Dr. Mikulovic Silivia-Carmen
Comments