De cate ori nu ti s-a intamplat sa nu iti poti aminti exact cuvintele pe care ti le-a spus o persoana, sau ceea a facut aceea persoana, ori detaliile unui eveniment, insa ai retinut perfect felul in care te ai simtit, raportat la aceea situatie?
Faptul ca nu ne amintim detaliile exacte (sau chiar deloc) ale unui eveniment, insa putem sa rememoram felul in care ne-am simtit in acel moment este un lucru perfect normal. Creierul nostru are o vechime de sute de milioane de ani, iar partea creierului care se ocupa de planificare, organizare, calcule mentale (altfel spus unul din lucrurile care ne diferentiaza de animale) si anume neocortexul a inceput sa se dezvolte cu mii de ani in urma.
Ce inseamna asta? Creierul nostru este impartit in mai multe "etaje", unele de cand lumea si pamantul, altele formate mult mai recent. Iar ele sunt din ce în ce mai performante cu cat urcam un etaj. Neocortexul este cea mai nou etaj aparut, in timp ce trunchiul cerebral este cea mai veche portiune formata. Intre cele doua se afla diencefalul.
Fiecare structura are un rol foarte important in felul în care organismul nostru lucrează,, insa pentru moment vom discuta despre ceea ce se afla putin deasupra trunchiului cerebral, adică sistemul limbic, si neocortex, pentru a explica de ce tinem minte cum ne am simtit, insa nu tinem minte ce s-a intamplat mai exact.
Creierul nostru are o capacitate uimitoare de a retine tot felul de lucruri, situatii, informații de care ne-am ciocnit. Dar pentru a-si usura treaba, cu atatea informatii, creierul nostru a gasit o modalitate mai usoara de a retine ceea ce este important pentru noi si ceea ce este util, dar nu neaparat urgent. Astfel, el a împartit ceea ce ne amintim in doua tipuri: memorie Implicita si memorie Explicita. Desigur, sunt mult mai multe tipuri de memorie despre care putem vorbi, insa cele doua tipuri de memorie mentionate sunt cele care se ocupa cu memorarea constienta si inconstienta a diverselor informații pe care le primim.
Memoria explicita se ocupa cu memorarea constienta a datelor, numerelor, adreselor, etc. Necesita un efort activ, constient prin care informatia este pastrata și clasificata astfel incat, oricand ai nevoie de acel detaliu, sa ti-l poti aminti. De acest tip de memorie putem spune ca se ocupa neocortexul, cea mai noua parte formata a creierului.
Celalalt tip de memorie, cea implicita, se ocupa cu stocarea inconstienta a detaliilor unui eveniment, memorand portiuni ce le asociaza cu emotii (spre exemplu mirosul de cozonac care te duce cu gandul la craciun, sau mirosul de capsuni pe care le asociezi cu vara). Toate informatiile pe care le pastreaza memoria implicita devin automatisme. Asta inseamna ca pentru a-ti aduce aminte de ele nu trebuie sa stai sa cauți prin amintiri, ci ele iti apar imediat in minte. Partea care se afla deasupra celui mai batran etaj al creierului, trunchiul cerebral, este cea care controlează memoria implicita, deoarece in aceasta structura se afla un sistem (sistemul limbic) care doar cu asta se ocupa. Emotii. Acest sistem este cel care formeaza emotiile noastre de tipul furie, fericire, etc.
Dar de ce nu retinem detaliile exacte si ne amintim mai mult emotiile?
Fiind un sistem mult mai batran, comparativ cu neocortexul, trunchiul cerebral este cel care raspunde imediat la stimuli din exterior. Tot el este cel care se ocupa cu reactiile noastre in momentul in care suntem amenintati (adica raspunsul lupta sau fugi cand esti in pericol). Ceea ce inseamna ca sistemul limbic, pentru ca se afla imediat deasupra lui, vorbese in permanenta cu trunchiul, pe aceeasi limba, simpla si la obiect).
Ne putem gandi la trunchiul cerebral (dar si la sistemul limbic, care se afla deasupra lui) ca la o maimutica. Ele reactioneaza mereu si imediat dupa cum si ceea ce simt, fara sa se gandeasca la consecinte. Abia dupa ce sistemul limbic a reactionat, intervine neocortexul sa analizeze situatia si sa decida daca avem motive întemeiate pentru care ar trebui sa fim speriati sau nu. Cele doua structuri nu reactioneaza niciodata impreuna, ci doar pe rand.
Ti s-a intamplat vreodata sa sari inapoi 1m crezand ca ai vazut un sarpe? Sau sa tipi si sa sari cand un caine s-a apropiat amenintator spre tine? Aceste reactii sunt produse datorita sistemului nostru limbic.
Ce legatura are asta cu emotiile?
Sitemul nostru limbic este format astfel incat sa retina ceea ce ne poate pune în pericol si in special sa retina daca o actiune ne va aduce un final fericit sau trebuie sa ne ferim de ea. Altfel spus se ocupa cu stocarea emotiilor negative, insa pentru a fi evitate pe viitor.
Cand cineva ne raneste, emotia simtita este rezultatul procesarii sistemului limbic. Tot el ne dicteaza cum sa reactionam (prin furies/tristate/fericire). Cand sistemul limbic preia fraiele, neocortexul se retrage de la conducere. Altfel spus, in timp ce suntem prinsi in intensitatea emotiilor, nu mai putem sa gandim de ce/ce/cum am ajuns sa simtim ceea ce simtim si ce ne-a facut sa simtim, suntem concentrati doar pe intensitatea emotiei si atat.
Carmen Monica Dumbrava - studenta si psiholog clinician.
Comments