Stima de sine
„Stima de sine sau latura afectiva reprezinta mecanismul afectiv, energizant al Eului social si potenteaza autoincrederea si calitatea imaginii de sine. Stima de sine a unei persoane poate varia in functie de situatia prin care trece sau in functie de evenimentele cu care se confrunta (de pilda, in momentul in care i se intampla ceva pozitiv in viata sau atunci cand are success intr-un anumit domeniu, stima de sine a persoanei este crescuta, iar in momentul in care se confrunta cu esecul sau i se intampla ceva in viata un eveniment negativ, stima de sine poate scadea). Stima de sine este un fel de grila emotionala in care evenimentele cu anumit impact emotional isi lasa amprenta.
Conform lui Branden (1987), stima de sine este alcatuita din suma dintre încrederea in sine si respectul de sine. Ea poate fi inteleasa, potrivit aceluiasi autor, drept o consecinta a modalitatii fiecarei persoane de a face fata provocarilor vietii, de a intelege si rezolva problemele si de a-si castiga fericirea.
Cercetarile au aratat ca stima de sine inalta coreleaza cu: intuitia, creativitatea, rationalitatea, flexibilitatea, independenta, capacitatea de a-si asuma si corecta erorile, iar stima de sine scazuta se asociaza in general cu: reactiile defensive, teama de nou si necunoscut, irationalitatea, comportamentul de tip servil sau tiranic, anxietate si ostilitate (Branden, 1987).
Desi exista diverse fluctuatii ale stimei de sine vizavi de anumiti stimuli, totusi la majoritatea oamenilor exista o constanta a sa. Acest lucru este explicabil si din prisma faptului ca o intensa fluctuatie, precum si o instabilitate a stimei de sine, inseamna de fapt dezechilibru emotional, labilitate, aspecte ce indica de multe ori prezenta unor anumite tulburari de personalitate (spre exemplu, tulburarea borderline).
Cum se formeaza stima de sine?
Unul dintre cei mai importanti factori este modul in care copiii sunt crescuti de parinti. Modalitatea de raportare a parintilor la proprii copii, stilul parental a fost subliniat in mai multe cercetari ca avand un rol central in dezvoltarea stimei de sine a copiilor (Bauemeister et al., 2003; Baumrind, 1991).
Rezultatele acestor cercetatori au aratat existenta a trei stiluri parentale, ce difera in functie de cat de punitiv sau cat de suportiv emotional este parintele fata de copil, respectiv:
· Modelul parental rejectiv autoritar (sau rejectiv), caracterizat prin impunerea violentei parintelui, ignorarea nevoilor copilului, indiferenta, lipsa de comunicare; copiii dezvolta o stima de sine negativa si nu au incredere in propriile abilitati;
· Modelul parental permisiv (sau hipertolerant), caracterizat prin indulgenta, toleranta excesiva, suport emotional, hiperprotectie; copiii dezvolta asemenea o stima de sine negativa;
· Modelul parental adaptiv (sau democrat), caracterizat prin relationare bazata pe respect, dragoste, incredere; copiii dezvolta o stima de sine pozitiva.
Experientele din copilarie isi pun adesea amprenta asupra dezvoltarii stimei de sine, insa cercetarile au aratat ca instabilitatea acesteia este mult mai specifica perioadei de 6-11 ani, urmând ca la varsta adulta stabilitatea sa fie o constanta generala a stimei de sine (Robbins et al., 2002).
Pelham si Swann (1989) au demonstrat ca persoanele care experimenteaza in viata mai multe emotii pozitive decat emotii negative au o stima de sine mai inalta; de asemenea, persoanele care au o conceptie de sine pozitiva prezinta o stima de sine inalta.
Un alt factor extrem de important care afecteaza stima de sine este dinamica succes-esec in plan interpersonal si intim, in acest sens cercetarile aratand ca oamenii inregistreaza o scadere a stimei de sine in urma respingerii de catre partener intr-o relatie romantica, si chiar dezvolta comportamente agresive ca urmare a aceluiasi stimul (Twnge et al., 2001).”
SURSA: „Psihologie si psihopatologie sociala” (Laurentiu Mitrofan, Emil-Razvan Gatej)
http://facebook.com/asociatia.univers - Facebook
http://instagram.com/asociatia.univers - Instagram
Comments