Ce inseamna decizia si de unde vine?

Decizie

Decizia si contractul terapeutic

„Terapia si decizia specifica. Conceptul de decizie isi face aparitia in psihoterapie sub mai multe forme. Unii pacienti fac apel la terapie chiar pentru ca sunt prinsi in ghearele indeciziei privitoare la o alegere specifica – adesea una legata de relatiile sau carierele lor. In aceste cazuri, terapia se va focaliza pe respectiva decizie. Daca terapia e scurta, focalizata si vizeaza obiective precise, terapeutul il va ajuta pe pacient sa ia o decizie. Terapeutul va cantari impreuna cu pacientul argumentele pro si contra si il va ajuta pe acesta din urma sa isi puna in ordine consecintele constiente sau inconstiente ale fiecarei alegeri. Daca, pe de alta parte, terapia este mai intensiva, iar scopurile sunt mai extinse, terapeutul va folosi decizia particulara ca un nucleu central din care, pe masura ce cura inainteaza, vor iradia o multitudine de teme. Terapeutul ajuta pacientul sa-si inteleaga sensul inconstient al angoasei deciziei, sa-si treaca in revista crizele decizionale din trecut si, desi scopul tratamentului nu sta intr-o anumita decizie particulara, sa-si solutioneze conflictele, astfel incat sa poata lua de o maniera adaptiva acea decizie, impreuna cu celelalte decizii legate de ea.”

„Terapia si decizia inconstienta. Multi terapeuti se focalizeaza intens asupra deciziei, chiar daca pacientii nu recurg la terapie din cauza unei crize decizionale. Intr-un efort de a spori simtul responsabilitatii personale a pacientului, terapeutului subliniaza ca orice act (inclusiv cel de schimbare personala) este precedat de decizie. Terapeutii care se focalizeaza in acest mod asupra deciziei presupun adesea ca deciziile sunt implicate in comportamente care indeobste nu sunt asociate cu decizia. Astfel, terapeutul se focalizeaza asupra deciziei pe care pacientul o ia sa nu-si atinga scopurile, sa amane, sa se retraga din mijlocul celorlalti, sa evite apropierea sau chiar sa fie pasiv, deprimat sau angosat. Evident, astfel de decizii nu sunt luat niciodata constient; terapeutul presupune ca, deoarece indivizii sunt responsabili de propriul comportament, fiecare trebuie sa fi „ales” ceea ce este. Ce fel de alegere e aceasta? Este oare o alegere care tine de ceea ce Farber numea „primul domeniu” al vointei? Putine decizii importante sunt luate cu un sentiment deplin al efortului constient. William James, care a meditat profund asupra modului in care luam deciziile. A descris cinci tipuri de decizie, dintre care doar doua, prima si a doua, presupun un efort deliberat:

1. Decizia rationala. Cantarim argumentele pro si contra privind o anumita actiune si ne hotaram asupra unei alternative. Stabilim ce avem de pierdut si de castigat; luam aceasta decizie cu sentimentul ca suntem perfect liberi.

2. Decizia voluntara. O decizie voluntara cere incordare si presupune un „efort interior”. O „incordare inceata a vointei”. Este un tip de decizie rar, majoritatea deciziile find luate fara efort.

3. Decizia arbitrara. In acest tip de decizie nu pare a existsa o ratiune decisiva pentru un curs al actiunii sau altul. Fiecare alternativa pare buna, iar noi devenim din ce in ce mai obositi si frustrati de decizie. Luam decizia lasandu-ne purtati intr-o directie determinata accidental de dinafara.

4. Decizia impulsiva. Ne simtim incapabili sa decidem, iar determinarea pare la fel de accidentala ca si in cazul celui de-al treilea tip. Insea ea vine de dinauntru, si nu de dinafara. Ne surprindem actionand in mod automat si adesea impulsiv.

5. Decizia bazata pe o schimbare de perspectiva. Este o decizie care adesea este luata brusc si ca urmare a unei experiente exterioare sau a unei schimbari interioare (de exemplu, suferinta sau frica) care conduce la o schimbare de perspectiva sau „o schimbare din inima”.

Dupa cum sugerea James, „decizia” se refera la o paleta vasta de activitati, caracterizate de diferite experiente subiective – diferite grade de efort, rationalitate, constiinta, impulsivitate si simt al responsabilitatii.

Terapie, decizie si structura caracteriala. Unii terapeuti – de exemplu cei din scoala analizei tranzactionale (A.T.) – folosesc „decizia” de o maniera mult mai radicala sub raportul aspectelor inconstiente. Ei sugereaza ca indivizii iau inca de foarte devreme anumite decizii „arhaice”, care le influenteaza viata in mod decisiv.

Potrivit abordarii A.T., copilul ia o decizie care-i determina structura de caracter, ceea ce-l face responsabil pentru ea. Si totusi, atunci când cuvântul „decizie” e folosit doar intr-un sens constient voluntar, apar probleme. Definitia „deciziei” oferita de A.T. reflecta confuzia in legatura cu termenul: „Decizia este momentul in care copilul, folosindu-se de toate resursele adaptive ale eului, isi modifica asteptarile, încercând sa si le alinieze realitatilor familiale”. Sa ramarcam ca definitia incepe cu „Decizia este momentul...”, ca si cum ar exista un moment specific al deciziei, ca si cum intre starea originara si cea schimbata trebuie sa intervina o decizie constienta.

Terapeutul care ia in serios ideea ca potrivit careia copilul ia o decizie concreta, capitala si arhaica este in pericol sa dezvolte o abordare concreta si simplista asupra schimbarii terapeutice. Iar lucrurile chiar asa s-au intamplat: textele A.T. sugereaza, de pilda, ca sarcina terapeutului este sa ajuta pacientul sa se intoarca asupra „deciziei originare”, asupra „primei experiente a actiunii”(asemanatoare sub anumite aspecte traumei din teoria freudiana timpurie), sa o retraiasca si sa o „redecica”. Problema acestei afirmatii e ca pacientului i se cere sa ia o decizie actuala, rationala pentru a neutraliza o decizie timpurie de un tip total diferit. Este lucrul asupra caruia ne atentiona Farber, când spunea ca e important sa nu fortam vointa din al doilea domeniu(constient) sa indeplineasca sarcinile vointei din primul domeniu(inconstient).

In procesul curativ e nevoie ca pacientul sa accepte responsabilitatea pentru ceea ce este, ca si pentru ceea ce va deveni. Doar atuci individul poate avea experienta puterii(si a sperantei) necesare schimbarii. Insa schimbarea psihoterapeutica nu va consta intr-o decizie capitala singulara si voluntara; ea va fi un proces gradat compus din decizii multiple, fiecare pregatind drumul urmatoarei.”

Sursa: Irvin D. Yalom – „Psihoterapia Existentiala”