Ce este pozitivitatea toxica si cum putem scapa de ea?

Pozitivitate toxica

Pozitivitatea poate sa fie toxica fie cand o aplicam in relatie cu noi, fie cand vorbim cu cei din jur.

· Cand ascundem ceea ce simtim noi sau altii

· Cand respingem sau minimizam emotiile noastre sau ale altcuiva

· Cand ne simtim vinovati pentru ca ne-a vizitat un gand negativ sau o emotie negativa. Ne gandim ca n-ar fi trebuit sa apara.

Ea mai apare si cand minimizam experientele altora.

Cand ii judecam sau condamnam pe ceilalti pentru faptul ca simt emotii negative.

Asadar, ce ar putea sa fie in neregula la pozitivitatea toxica?

Ea nu e o forma de gandire pozitiva, ci de pozitivitate falsa, fortata. Asta o face periculoasa pentru sanatatea ta mintala.

Lipsa de onestitate fata de realitate. E un model artificial al lumii. Viata reala include si sentimente de: anxietate, dezamagire, coplesire, neliniste, nesiguranta, disperare, furie, nervi, durere … si lista poate continua. Cei care pretind ca n-au asa ceva…fura curent (metaforic vorbind). Apropo de asta, psihologii au si ei momente de tristete profunda, de doliu emotional si psihologic si asa mai departe.

Cand vine vorba despre probleme mentale reale, cum ar fi depresia clinica sau tulburarile de personalitate, pozitivitatea toxica e si mai nociva. Multi oameni care sufera o afectiune mentala sau alta, incearca sa-i ascunda simptomele, ca sa nu-i deprime pe ceilalti.

Se pune prea multa presiune si centrul greutatii pe persoana care se lupta cu o afectiune psihica, si prea putin pe afectiune in sine.

Oamenii cheltuie enorm de multa energie pentru a ignora o parte a realitatii – care oricum e acolo – si incearca sa o refuleze.

Refularea emotiilor – e tentativa de a impinge emotiile inapoi de unde au venit. Cu orice pret. Poti sa o faci cu alcool sau orice alt anestezic.

Oameni incearca sa lupte cu emotiile negative prin diferite tactici: incearca sa o indese inapoi, sa o ignore, sa acopere maldarul de balega cu niste vopsea si un pic de parfum, sa ignore elefantul enorm din incapere in speranta ca daca facem asta, negativul nu o sa ne afecteze.

E imposibil sa o sustii. Cand te blamezi pentru ca ai avut un gand negativ, creezi o problema mult mai mare decat cea pe care pareai ca ai rezolvat-o. Te bagi singur/a intr-un cerc vicios de-a soarecele si pisica, in care nu ti-ai ales dusmanul potrivit – realitatea.

O alta problema este supra-responsabilizarea. Apropo de “fericirea e o alegere” si “intotdeauna poti sa iti alegi reactia”. Reactia pe care o are un om la un stimul, la o situatie, implica mecanisme neurologice care s-au solidificat de-a lungul timpului. De exemplu, cineva cu stress post-traumatic va reactiona pe pilot automat si instantaneu intr-un anume fel la zgomote puternice, sau cand are un cosmar, care se mai si repeta noapte de noapte. E prea simplist sa-i spui unui astfel de om sa „gandeasca pozitiv”. Ce simplu ar fi tratamentul pentru stres post-traumatic! Reactia pe care un om o are la un stimul mai include patternuri emotionale subconstiente care, la fel, s-au imprimat acolo cu mult timp in urma. Asa ca discutia devine nuantata si complexa cand incetezi sa mai privesti lucrurile simplist, in alb si negru.

E drept ca avem o marja de control asupra a ceea ce ni se intampla, insa nu e de tip „totul sau nimic”. Eu am o problema cu acest cuvant „intotdeauna” din formularea „putem intotdeauna sa ne alegem reactiile”

Nu subscriu nici ideii ca nu avem niciodata niciun pic de control asupra a ceea ce ni se intampla. Nici n-ar mai avea vreun rost sa vorbim despre dezvoltare personala si evolutie. Adevarul e ca uneori intre Stimul si Raspuns exista un moment infinitezimal, extrem de scurt pe care chiar putem sa-l sesizam (dupa MULT antrenament) in care putem sa ne alegem reactia. Insa e de munca pana ajungem sa constientizam pana si existenta lui — dar pai pana ne si dam flexibilitatea sa actionam altfel decat ne dicteaza psihicul pe pilot automat. In plus, chiar daca te antrenezi sa raspunzi in loc sa reactionezi, tot vei mai avea scapari si vei mai da rateuri. Asadar, si oamenii care spun ca intotdeauna ai o alegere libera si oamenii care spun ca niciodata nu ai de ales nimic exagereaza. Sincer, sunt de parere ca ambele tabere nu sunt tocmai in contact autentic cu emotiile lor si cu ceea ce se intampla inauntrul lor.

Ar mai fi o problema: atunci cand vii cu pozitivitate toxica din exterior, uneori vorbesti pe o frecventa diferita fata de oamenii carora incerci sa le-o impui. E un lucru binecunoscut ca unui om care sufera de depresie degeaba-i zici ”uite ba Iulica, ce frumos straluceste soarele afara, cum mai ciripesc, ele, pasarelele si ce blanda e briza aerului, cum sa fii deprimat?” E ca si cum tu ai vorbi pe Radio ZU cand el sau ea e pe Radio Trinitas. Sau invers. Vorbiti pe frevente diferite, si persoana nu te aude.

Ce e de facut? Care e solutia?

SOLUTIA este sa nu porti nici ochelari roz, nici ochelari maro. Bineinteles ca e bine sa fii optimist. Bineinteles ca e o idee buna sa cauti ceva bun in tot ce ti se intampla. Treci prin emotii. Daca te simti trist(a), simte-te.

E normal sa te simti ingrozitor atunci cand ti se intampla ceva ingrozitor. Si sa nu te admonestezi ca n-ai fost in stare sa te simti mai glamoros, sa scuturi sentimentele imediat si sa fii mai maniacal decat Tony Robbins dupa ce a sarit pe trambulina. Atunci e momentul sa ai compasiune fata de tine si emotiile tale. Si sa validezi faptul ca e ok sa ai emotii naspa atunci cand ti se intampla lucruri super naspa.

Acceptarea e o parte importanta. Pot sa sper ca ma voi face bine dar nu stiu daca e bine sa ma astept sa mi se imbunatateasca situatia brusc, si ca prin magie, instant si neaparat in scurt timp.

ABIA DUPA ce ai simtit-o poti sa te reorientezi spre partea pozitiva si sa o abordezi cu un dialog mental constructiv.

Evitand emotiile dificile, pierzi niste informatii foarte importante si niste experiente valoroase din care poti invata enorm despre tine, despre lucrurile care au nevoie de atentie si energie in viata ta.

“Vrei sa ajuti un prieten la suferinta? Da-i voie sa fie trist. Nu poti sa inveselesti pe cineva spunandu-i sa se uite la partea pozitiva a lucrurilor, la partea plina a paharului, sau dandu-le sfaturi. In multe cazuri, treaba ta e sa te simti ciudatel in sentimentele alea si sa ramai acolo. Sa ramai cu durerea.” – Megan Devine autoarea cartii “E ok sa nu fii OK”

E mai bine sa asculti persoana decat sa-i spui platitudini si stereotipuri. Cand cineva iti spune ca e trist, poti sa empatizezi cu el in mod neutru si sa ai compasiune. Ii oferi spatiu. De aici si expresia „holding space for someone”.

Sursa: anonim