Educatia este echivalenta cu asimilarea de informatii.
Cum si cand se produce invatarea?
Putem vorbi de invatare involuntara?
Invata oamenii dupa un anume mod predeterminat sau invatarea in sine este o achizitie constienta?
Actul educativ este transferarea unei realitati personale asupra celui care invata.
La ora actuala asistam la prezenta a doua tipuri majore de invatare care-si aroga suprematia (una in detrimental celeilalte). Este vorba despre asa numita invatare clasica sau traditionala si invatarea asistata sau desfasurata prin/cu ajutorul tehnologiilor informationale.
Cucos a adus o binemeritata completare : « Poate ca suntem prea obsedati uneori de exactitatea logica, or creierul lucreaza si cu probabilitati sau cu aproximatii vagi. »
Modelul behaviorist
Invatarea este efectuata atunci cand apar modificari in comportament, ca raspuns la stimulii externi (stimul-raspuns). Thorndike « a evidentiat faptul ca invatarea se produce nu doar prin conexiunea stimul-raspuns, ci si pentru ca stimulii produc niste consecinte placute. » sau « asociatia este instarita cand este urmata de succes ».
Limitele Partiale ale behaviorismului ar fi « simplificarea excesiva a vietii psihice a omului (constiinta, sentimentele motivatia, vointa dispar) » si faptu ca « behaviorismul a fost numit <glandologie> si <stiinta spasmului muscular> ». Dezavantul behaviorismului a constat intr-o raportare depersonalizata la fiinta umana : « omul behaviorismului este concret, real, viu, insa mutilat si saracit sub raport psihic, golit de orice continut psihologic care acorda <substanta> vietii reale : constiinta, sentimente, motivatie, vointa. »
Behaviorismul a aparut ca o reactie fata de psihologia traditionala introspectiva si asta poate fi considerat un pas important in evolutia psihologiei ca stiinta. « Promovarea paradigmei behavioriste are meritul incontestabil al obiectivitatii metodologice si claritatii terminologice. Impactul sau asupra stiintei psihologice, dar si a celorlalte stiinte umaniste a fost enorm. Practic, in veacul ce s-a incheiat, nici un psiholog, om de stiinta, practician sau empirist, nu-si putea da seama in ce masura era behaviorist… Se apreciaza ca nici un sistem de gandire psihologica n-a atins claritatea definirii obiectului de studiu si a metodei ca behaviorismului.
La modul concret, behaviorismul evalueaza invatarea din perspectiva modificarii comportamentului sau a memorarii mecanice a unei idei. Odata ce un comportament a fost insusit sau o idee a fost repordusa exact inseamna ca behaviorismul si-a atins obiectivul. Elevul/studentul poate fi comparat cu un burete uscat care trebuie sa absoarba informatia iar profesorul este cel care transmite informatia.
Astfel behaviorismul este interesat de predare si de rezultatele care pot fi observate ulterior bazate pe o memorare exacta.
Modelul cognitivist
Cognitivismul este cel mai bine definit atunci cand este comparat cu behaviorismul : “Ceea ce adduce nou cognitivismul in raport cu behaviorismul este repunerea accentului pe procesele cognitive in invatare. Interesul pentru ce se petrece in mintea umana, pentru ceea ce are loc in interiorul “cutiei negre”, intre input si output reprezinta domeniile de interes ale cognitivismului.”; “Cognitivismul, contrar behaviorismului, cauta sa puna in lumina procesele interne ale invatarii” si se “acorda un rol major procesarilor informationale care au loc intre stimul si raspuns.”
Informatiile noi sunt receptate, triate si reorganizate in functie de nenumarati factori personali care sunt implicati in momentul receptarii acelor informatii.
Aspectele positive ale cognitivismului ar fi ca proritizeaza scopurile invatarii: cunoasterea, informarea, rezolvarea de probleme, luarea deciziilor care in final duc la formarea de abilitati, capacitate si competente cognitive.
Concret, cognitivismul accentueaza aspectele interne care intervin in prelucrarea informatiei: modalitatea de receptare a informatiei, memoriile, reactivarile ulterioare si maniera de reproducere a informatiilor. Realitatea externa trebuie integrate prin niste scheme (harti) mentale si astfel insusi aceste scheme sufera anumite transformari si imbunatatiri in cadrul acestui demers.
Modelul constructivist
Accentueaza faptul ca invatarea este o activitate interna axata exclusiv pe reconstructia realitatii externe sau a sensurilor ei in propria minte si nu doar o simpla achizitie a informatiei sau o transmitere, explicare si demonstrare a acesteia. In cadrul constructivismului, domina scopurile si nu obiectivele concrete cu accentual pe afirmarea independentei in perspectiva. Este centrat pe intelegere, pe interpretarea proceselor, pe modalitati si pe instrumente de cunoastere si rezolvare a situatiilor reale.
Dupa analiza unor cercetatori, “Constructivismul admite existenta unui adevar contextual, valabil pe anumite coordinate, de aceea el este descoperit de catre individ. In cognitivism cunostintele sunt receptate, chiar daca aceasta receptare are semnificatie personala sau se produce activ, pe cand in constructivism cunostintele sunt construite activ, prin actiune, prin interactiune sociala, prin valorificarea experientei personale si prin luarea in calcul a alternativelor.
Complexitatile proceselor implicate in constructivism reclama o realitate reconstruita in interiorul propriei minti si prin urmare invatarea este procesul construirii acestei realitati prin reflectie si actiune.
Modelul metacognitive
Teoriile metacognitive ale invatarii au contribuit la modificare conceptiei privind dezvoltarea inteligentei redefinind rolul scolii si al cadrelor didactice in realizarea invatarii la copil. In cadrul acestui model, procesele exterioare si interioare pot intervenii constructive in insusirea informationala.
Invatare despre invatare, sau cunoastere despre invatare.
Comments